Alegerea de "a nu face politică"

Cel mai probabil greșită

Cred că am greșit cu toții în ultimul deceniu când am ales "să nu facem politică" și să înțelegem prin asta să nu comentăm ce se întâmplă în țară, din pozițiile privilegiate pe care le ocupam - medici, profesori, avocați, arhitecți, economiști, ingineri și alții. Toți cei care am avut șansa în viață să facem mai multă școală și se presupune că avem gândire critică și înțelegem altfel lucrurile.

Urmăresc politica românească cu atenție doar de la Colectiv încoace, nu de când am avut dreptul să votez. Până atunci mă activam din când în când, în general în acele momente în care politica influența activitatea medicilor de familie sau atenta la siguranța pacienților și integritatea sistemului de sănătate. În rest îmi amintesc că citeam ziarele încă din școala generală dar nu cred că înțelegeam prea multe, context local, context geopolitic. Doar credeam că știu ce se întâmplă prin țară și prin lume, cu mintea mea, nu din ce îmi povesteau cei din jur.

Dacă pe pagina asta am scris în ultimii 5 ani tot ce mi-a venit în minte la adresa majorității politicienilor, cel mai des la nervi, inclusiv #huocomuniștilor, iar pe blogul de pe substack am scris gândurile mai așezate, dar la fel de critice și menționând nume de politicieni și partide, totuși în cabinetul medical am ales să nu fac niciodată politică. Puțini pacienți mă urmăresc aici, poate nici 100 din cei 2000, deci nu simt că planurile se amestecă în vreun fel.

N-am întrebat vreodată vreun pacient cu cine a votat sau va vota. N-am răspuns vreunui pacient dacă m-a întrebat, nici nu i-am spus spontan. Dacă un pacient a început spontan să critice vreun politician sau partid, i-am dat dreptate, când am considerat că are, sau i-am prezentat faptele, când vedeam că merge pe fentă.

Cel mai greu a fost în pandemie. Când politicul, vaccinarea și restricțiile s-au amestecat și, încercând să iau apărarea vaccinării și sănătății publice, n-aveam de ales decât să explic cât de canalii erau acei politicieni care pentru popularitate și voturi erau în stare să spună și să facă orice, oricât de nociv pentru țară și oameni.

Dar și asta am făcut doar atunci când pacienții răspundeau la invitația de vaccinare, de a-și pune masca sau de a sta acasă dacă erau contagioși cu replici de tipul "s-a terminat pandemia, a zis și la televizor" sau "și în Parlament medicii au zis că și cu vaccin, și fără, e tot aia".

Cred acum că am greșit cu toții, cei care am ales să "nu facem politică". Să nu explicăm tuturor, inclusiv pacienților pe înțelesul lor, ceea ce noi am văzut foarte clar de cele mai multe ori.

Medicii care au zis în Parlament mizeriile alea sunt iar cap de listă pentru partidele lor pentru un nou mandat în Parlament. Nu i-a sancționat nimeni ca medici, iar ca politicieni nu au nimic de arătat dacă îi iei la bani mărunți să îți arate ce au făcut 4 ani acolo.

Luni dimineață riscăm să ne trezim cu o majoritate de peste 51% a partidelor care au condus aproape neîntrerupt România în ultimii 35 de ani plus partidele extremiste mai vechi și mai noi, cu sute de parlamentari care vor pune și da jos guverne, vor numi șefi de instituții, vor vota bugete și vor face legi la fel de șchioape ca cele făcute până acum. Încă 4 ani. Sau 40 de ani.

Să spui, asumat, celor din jurul tău ce crezi tu, ce înțelegi tu din ce se întâmplă în țară și în lume nu înseamnă "să faci politică" de dragul de a te certa pe subiecte politice așa cum se ceartă alții pe marginea echipelor de fotbal. Sau cu ura oarbă față de tabăra adversă care îi cuprinde pe mulți.

În România și în lume în ultimii ani să spui ce crezi, inclusiv pe subiecte aparent strict politice, înseamnă să faci un serviciu public. Pe care prea puțini îl înțeleg și și-l asumă.

Merg mâine la vot cu speranță că românii vor reuși să vadă dincolo de tehnicile de manipulare și minciuni și vor alege parlamentari care să-i respecte și să nu-i mai fure. Există și astfel de candidați.