Ce nu spune ministrul despre reformele din Sănătate
Și este cel puțin neprofesionist să nu spună
Vineri pe 25 iulie s-au publicat în Monitorul Oficial nr. 699 modificările legislative despre asigurările sociale de sănătate. Milioane de români vor plăti de acum contribuția (sau taxa) pentru asigurarea de sănătate, pe care politicienii din deceniile anterioare au decis, în mod populist, că nu trebuie să o plătească. Și, ca în cazul pensiilor magistraților, după ce un politician a luat o decizie, mii de alți politicieni n-au mai vrut să mai schimbe ceva.
Măsura în sine nu mi se pare greșită, deși, cu tot deficitul bugetar din prezent, este făcută destul de din topor. Unele categorii puteau fi in continuare scutite sau parțial scutite de plată. Alte categorii puteau fi puse să plătească mai mult. Poate în anii următori. Poate când vor fi reevaluate aceste măsuri, după ce rezolvăm cu deficitul.
Ce lipsește însă din discursul public al autorităților este, a câta oară, campania de informare către populație. O populație care se informează, majoritar, de pe TikTok, Facebook, din vecini și alte asemenea așa zise surse de informare.
Casa Națională a Asigurări de Sănătate a dat primul comunicat de presă, aproximativ clarificator, abia în a doua parte a zilei de 1 august. Când deja serverele Platformei Informatice a Asigurărilor de Sănătate (din care fac parte și vestitul SIUI și pagina de pe site unde poate verifica oricine calitatea de asigurat) dădeau mai multe erori decât răspunsuri. Când în sistem era destul de mult haos, pentru că prea puțini înțeleseseră că este vorba de 1 septembrie, nu de 1 august, cu co-asigurații deveniți neasigurați.
Noroc cu Sorana Stănescu, care a explicat printre primii complet și corect aceste schimbări în ediția din 30 iulie a newsletterului ei Foaia de observație.
Și cu dezbaterea mai profundă pe care Sorana o propune:
Îmi dau seama că a asigura sănătate gratis tuturor nu se poate și că până acum, ca în mai toate sectoarele, am trăit pe datorie, iar CNAS va trebui să vină cu foarte multe reglementări și clarificări, la care știu că lucrează. Nu poți redresa un sistem doar reducând costuri, fără a colecta mai mulți bani (vă sună cunoscut?).
Cu toate acestea, mă întreb dacă:
E moral să iei de la mamele care își cresc copiii, într-o țară care 1. pretinde că susține natalitatea și 2. nu are suficiente creșe de stat, astfel încât femeile să se întoarcă mai repede la muncă?
Nu.
E moral să iei de la un pacient cu o boală cronică, care nu are venituri și mai are și complicații din cauza bolii și chiar a tratamentului?
Nu.
E însă moral să fentezi statul, cât de românește poți, și să nu plătești contribuții de niciun fel, dar să aștepți, și să folosești, gratis toate serviciile publice? Nu vreau să-i pun la zid, dar mă gândesc la toți meșterii pe care îi chemăm să ne zugrăvească, la mecanicii auto cărora și noi preferăm să le dăm cash, ca să nu mai plătim TVA la service, la „formațiile” pe care le chemăm să cânte la nuntă. Și astea sunt exemplele cele mai la îndemână, „petty cash”, probabil.
Nu.
E normal ca o bună parte a clasei de mijloc, cu salarii bune, deci și contribuții decente, să se simtă nedreptățită că plătește în privat analize și consultații pentru că nu găsește loc la stat?
Da.
Partea mai complicată e că toate aceste adevăruri co-există și, ca oameni, ne e foarte greu să integrăm nuanțe și să privim și din perspectiva celorlalți, și cu atât mai mult a „sistemului”. Iar nuanțele tind să fie cu atât mai neglijate în situații de criză, cum e acum, când trebuie să scoatem bani de undeva cu orice preț.
- Sorana Stănescu, Foaia de observație
Ca răspuns indirect al autorităților la întrebările Soranei, am aflat din newsletterul Biancăi Oanea următoarele:
La București, Robert Negoiță a investit 340 de milioane într-un Parc Acvatic care nu există, dar lucrările au fost atribuite unor firme cu legături cu el și s-a distrus o parte din parc.
Banii pierduți nu-s la profesori, ci la cei care dau 340 de milioane pe betoane pentru prieteni.
Susțineți jurnalismul independent prin abonamente. Merită.
În fine, revenind la comunicare, de ce este o problemă că autoritățile din Sănătate iau măsuri pe care nu le explică suficient cetățenilor? Pentru că cei pe care o să cadă încă o dată povara informării vor fi, desigur, furnizorii de servicii de sănătate. Medicii și asistenții medicali de la orice nivel. Farmaciștii și asistenții de farmacie. Registratorii, secretarii, personalul din call-center. Portarii. Infirmierele.
Toți profesioniștii și personalul auxiliar din toate cabinetele, spitalele, farmaciile, laboratoarele, centrele, firmele etc. care au contract cu casele de asigurări sociale de sănătate și contact direct cu pacienții vor avea o mare parte a timpului - și nervilor creierului capului - ocupat începând din 1 septembrie cu explicații despre de ce
nu se poate,
nu mai e gratuit,
au rămas gratuite doar o parte, pentru restul trebuie să vă faceți asigurare completă
nu aici rezolvați,
trebuie să mergeți, sau să sunați și să trimiteți pe site la casa de asigurări de sănătate.
Iar pacienților domnul ministru ar trebui să le spună și că va urma o perioadă grea, cu multe probleme în accesarea serviciilor, cu un sistem informatic care în continuare nu funcționează așa cum ar trebui. Și că nu este vina medicilor și a celorlalți oameni din unitățile sanitare că nu merge sistemul informatic, ci a lor, a politicienilor.
Ar fi util și adecvat să le mai spună pacienților și că dacă el se străduiește să extindă programul în ambulatorul cu decontare de la casă până la ora 20:00 seara (o măsură esențial bună, dar populist explicată și aplicată), iar CNAS pare că va reuși să facă în sfârșit acel sistem de programări centralizat (undeva prin a doua parte a anului 2026), atunci și pacienții trebuie să facă un efort și să se programeze când merg la medic, nu să apară la ușă și să ceară să fie consultați, investigați, tratați adesea cu prioritate, chiar și când nu există vreo urgență reală.
Abia când îl voi auzi pe ministrul Sănătății, domnul Rogobete, că va vorbi la fel de des și despre aceste lucruri cu pacienții prin televiziuni și rețelele sociale, o să încep să am încredere că vrea să schimbe ceva în sistem. Până atunci, rămân la impresia cu poleiala.
Mi-am amintit despre ceva ce am scris în urmă cu câteva luni și copiez aici:
Dacă tot scriam de dimineață despre reclamații... Astăzi m-a ocărât la prima oră de cabinet o (de acum fostă) pacientă, pentru că nu a dorit să înțeleagă că o rețetă de antibiotic recomandat de alt medic specialist nu poate fi transcrisă de medicul de familie pentru a beneficia de gratuitate.
Nu-i vreo situație nouă, nu este nici primul pacient. Zilnic avem solicitări ori de transcriere de antibiotice, ori de bilete de trimitere "și să scrie sus internare" sau "dar de ce vă trebuie să știți de ce mă duc acolo?". De la colegii de alte specialități înțeleg că și lor li se întâmplă, chiar dacă ușor pe alte teme - "am venit să-mi dați RMN" ș.a.. Dacă cuvântul final al pacientului nu este o ocară, adesea avem parte de ton nepotrivit sau de telefon închis brusc. Noi și asistentele, personalul de la recepție, oricine ia contact cu pacientul.
Sunt regulile casei de asigurări, dar în același timp sunt și reguli de bună practică medicală. Fiecare medic este responsabil pentru judecata sa clinică, decizia sa de a recomanda un antibiotic sau altul. Sau niciunul. O investigație sau un consult. Și de consecințele unei recomandări.
Discuția a fost la modul "îmi pare rău, nu se poate, pentru că...", cu răspunsul sub formă de toate acuzațiile și ocările posibile.
Finalul a fost cu "o să mă mut la alt medic cu toată familia" și "nu o să se termine aici, o să vă reclam".
Dreptul oricărui pacient, în orice moment. Nu m-am opus. Dacă nu spunea deja, îi propuneam eu să găsească un alt medic de familie. Fără respect și încredere lucrurile nu merg în medicina de familie.
Mă întreb dacă să propun Colegiului Medicilor și CNAS o procedură prin care medicii să aibă obligația sau măcar posibilitatea să reclame pacienții abuzivi la colegiu și casa de asigurări, preventiv.
Nu am propus încă procedura respectivă, dar nici nu am renunțat la idee, oricât de nepopulară ar fi.
Realitatea cu care ne vom confrunta cu toții în zilele următoare este că la toate ocaziile de ocară de până acum se vor adăuga și acestea legate de răspunsul oferit de Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate la verificarea calității de asigurat. Sau la refuzul medicului de a aborda anumite probleme de sănătate, pentru că asigurarea de tip Program Național de Sănătate nu le mai acoperă aceste probleme, pentru pacienții cu anumite boli cronice asigurați doar pe PNS. Iar toată limitarea este extrem de confuz pusă în legislație, lăsând loc greșelilor și abuzurilor la toate nivelurile.
Când PIAS va merge și va răspunde că pacientul este neasigurat, vor începe ocările.
Când PIAS nu va merge*, și nu va fi posibilă verficarea dacă pacientul este asigurat sau nu, iar pacientul va fi rugat să aștepte un timp nedefinit sau să revină în altă zi, vor începe ocările.
Nu știu când și cum vom mai avea timp să îngrijim pacienții, să le oferim serviciile de calitate, cu profesionalismul, respectul și performanța pe care ministrul le cere de la lumea medicală și nu omite să le menționeze în fiecare apariție publică sau postare pe rețelele sociale.
Oare corpul medical ar cere prea mult dacă ar avea pretenția de profesionalism, respect și performanță și de la autoritățile din Sănătate?
*Când sperăm că va merge PIAS permanent:
