Cheltuiala cu concediile medicale

Sau despre cum continuăm să mergem după fentă, în loc să punem întrebările care contează

Oricât de tentant ar fi, nu o să scriu despre ultimele declarații ale celui mai nou ministru al Sănătății despre concediile medicale. Sunt aruncate ca nuca în perete în spațiul public, dacă vrem să bănuim ministrul de naivitate și bună credință și nu de fente menite să distragă atenția de la problemele reale.

Tema sumelor necesare pentru plata concediilor medicale revine obsesiv în discuțiile din Guvern de fiecare dată când Ministerul Finanțelor și Casa Națională de Asigurări de Sănătate trebuie să explice miliardele, din ce în ce mai multe, alocate în buget pentru plata concediilor medicale. Aproximativ 4 miliarde lei în prezent. Și nici măcar nu este tema Ministerului Sănătății, care este cel mult legiuitor.

Păi dacă de la an la an tot crești salariul minim, ba chiar și de două ori înt-un an, iar plata concediului medical se raportează la salariu, cum să nu crească și acele sume? Asta așa, ca primă observație ușor de înțeles de oricine.

Iar dacă indicatorii de boală, că doar nu-i putem numi de sănătate ai României ne plasează an de an pe ultimul loc în Uniunea Europeană, avem cele mai multe farmacii din Uniunea Europeană pe cap de locuitor și cel mai mare dezmăț în publicitatea la medicamente, suplimente alimentare și servicii medicale, cum să nu se reflecte toate astea și în numărul de zile de concediu medical?

Nu mai zic nici că de fapt, dacă te uiți pe date cu atenție, românii sunt la coada clasamentului beneficiarilor de zile de concediu medical în Uniunea Europeană. Suntem cei mai bolnavi europeni dar ne este frică să îi ducem șefului certificatul de concediu medical primit de la medic pe bune, când chiar suntem bolnavi. Și chiar și așa, tot nu avem, per capita, prea multe zile de concediu medical raportat la alți europeni.

Sursa: Euronews, articol despre concediile medicale în Europa

Nu o să zic nimic nici despre concediile medicale pe nașpa, cerute și primite în principal de bugetari din cauză că șeful este un ministru/secretar de stat care cere lucruri pe care funcționarul nu vrea să le facă - fie că sunt corecte, dar necesită muncă, fie că sunt incorecte - sau un director de la stat/privat care n-are cum să-și acopere deciziile proaste de management decât prin îndemnul “adu și tu un medical că n-am altfel cum să te plătesc”. Lucrurile astea sunt de competența organelor de control, cu condiția să aibă experiența și deschiderea necesare să descopere lucrurile astea, nu doar ce a zis ministrul - “lipsa investigațiilor din fișă” - sau vreo bifă pe formular și o adeverință lipsă. Vai, iată de ce este nevoie totuși de practicieni sau măcar de mai puțină aroganță în funcția publică. Ca să mai și înțelegi ceva din ce ceri altora să controleze.

Deși mulți vor întreba, nu o să zic nimic nici despre colegii medici care dau concedii medicale pe bani, faptă care poate fi pedepsită și prin aplicarea Codului de Deontologie Medicală, dacă cineva ar reclama asta la Colegiul Medicilor. Sau la Poliție, că DGA tocmai a fost scoasă din schemă. Și dacă instituțiile ar și funcționa eficient. De exemplu și ca să găsească rețelele de concedii false, angajați falși și SRL-uri false, cum a fost cea din județul Neamț din urmă cu câțiva ani, unde erau implicați, bineînțeles, și angajați din casa de asigurări de sănătate județeană.

Ce o să spun însă este că statul nu face nici un efort să comunice eficient și să adune bani în urma comunicării.

România are aproape 1 milion de Persoane Fizice Autorizate, Independente, Întreprinderi Individuale, Întreprinderi Familiale, plus medici, avocați, arhitecți, contabili ș.a. care lucrează din punct de vedere fiscal ca PFA, chiar dacă se numesc Cabinet Medical Individual, Cabinet Individual de Avocatură ș.a.

Când acești oameni se îmbolnăvesc și nu mai pot lucra, își pierd și sursa de venit. Pentru ei nu există concediu medical decât dacă anterior îmbolnăvirii au încheiat un contract cu casa de asigurări de sănătate prin care s-au angajat să plătească 1% din venituri, plafonat la minim unul și maximum trei salarii minime brute pe economie. Deci undeva între 40 și 120 lei lunar.

Câțiva au aflat de acest contract în pandemie, când ar fi vrut să primească concediu medical pentru carantină sau COVID, ca toți salariații. Majoritatea n-au aflat nici atunci, fiind convinși că doar salariații pot să beneficieze de concediu medical.

Am întrebat ChatGPT și mi-a răspuns că dacă toți acești oameni și-ar face contract cu casa de asigurări pentru acel 1%, statul ar colecta încă cel puțin 500 milioane lei anual. Tot ChatGPT nu știe câți au deja contract, pentru că CNAS nu publică aceste date.

Sigur că decidentului prost i-ar veni automat două gânduri în cap. Primul - păi să-i obligăm pe toți să-și facă! Ce-i aia opțional?! Al doilea, după discuții și cu alți decidenți, ușor mai deștepți - păi și dacă-i obligăm și ăștia chiar se îmbolnăvesc, sau încep să-și “bage” concedii medicale fictive, ce facem? Le plătim și mai mult decât acele 500 milioane anual pe care le colectăm!

Ei, da, iată dilema. Și poate una din explicațiile lipsei de comunicare pe această temă.

Nu mai pun linkuri, nu mai dau nici detalii. ChatGPT face o treabă acceptabilă pentru cei care nu se descurcau anterior cu Google, iar

Sorana Stănescu

sigur a scris deja sau va scrie într-o ediție viitoare din

Foaia de observație

despre acest tip de contract. Că așa e la noi. Societatea civilă și jurnaliștii fac și treaba statului, ocupat cu altele.