Colegiul și excepțiile

Cele două teme despre care am tot zis că scriu și n-am avut timp

Ce s-a întâmplat, așadar, la alegerile de la Colegiul Medicilor din octombrie?

Varianta foarte scurtă este că la nivel național Colegiul are președinte nou, validat de Comisia Electorală Centrală. Iar în restul organelor de conducere naționale și județene au fost aleși mulți medici aflați la primul mandat în Colegiu, mai ales din rândul medicilor din ambulatoriul de specialitate (policlinici), subreprezentanți la acest nivel până acum.

Pentru cine a urmărit polemicile din jurul alegerilor în perioada aceea, august-octombrie, cei mai agresivi în comunicarea publică au obținut de fapt ce au dorit.

Medicii cu experiență și mandate de la înființarea colegiului au fost dați la o parte prin deciziile de invalidare pe formă, nu pe fond, ale Comisiei Electorale Centrale.

Decizia de a candida a colegilor din ambulatoriu, dar și mobilizarea la votul electronic ceva mai bună decât cea din anii trecuți, când exista doar votul fizic, a dus la un echilibru mai bun în privința reprezentării specialităților, cu mici diferențe pe nivele de organe de conducere.

În final, au obținut un președinte care să continue drumul de reformă al Colegiului Medicilor din România. O reformă începută mandatul trecut atât cât s-a putut, corect în unele puncte, stupid de brutal în altele, total ineficient în altele.

Asta nu înseamnă însă că sunt mulțumiți. Spre mirarea celor agresivi în comunicare, medicii au ales un președinte nou pentru CMR, cu experiență de două mandate la conducerea Colegiului București. Pe Cătălina Poiană, medic endocrinolog, profesor universitar la UMF București. În ultimii patru ani CMR a fost condus de Daniel Coriu, medic hematolog, tot profesor universitar la UMF București, aflat însă la primul mandat nu doar la conducerea CMR ci în orice organ de conducere al Colegiului Medicilor. Explicam în alte articole că poate este bine ca unii candidați să aibă răbdare să treacă și prin alte funcții unde învață organizația înainte să se ducă direct în vârf.

Varianta mai lungă a poveștii despre ce s-a întâmplat la alegerile de la Colegiu este că în unele județe din țară cred că nu s-au terminat nici acum alegerile, din cauza invalidărilor și reluării votului. Consiliul Național cred că este și acum incomplet, lipsind reprezentanții unor județe. Adunarea Generală este incompletă. Deci nu știm încă, de fapt, cum stăm cu echilibrul pe specialități. M-aș bucura să văd informațiile astea transparent pe toate siteurile colegiilor teritoriale și al CMR, să pot pune linkuri, dar poate este încă devreme, la nici două luni de la schimbări.

Lipsesc aproape peste tot supleanții, ceea ce este o problemă pentru că în cei patru ani de mandat ai nevoie de supleanți când se mai întâmplă să se suspende sau demisioneze câte un membru ales, din motive de incompatibilitate. Cum ar fi numirea ca manager la vreun spital sau ca președinte la CNAS. Nu poți să fii și acolo, și dincolo.

Cine a câștigat, cine a pierdut, cine se dă în judecată sau ajunge în comisia de disciplină? Glumesc. Parțial. În același timp este greu de spus.

La vreo 30 de ani de când există organizația de reglementare a profesiei medicale, ceea ce Colegiul Medicilor din România este, în esență, dincolo de filozofiile din statut, te-ai fi așteptat ca astfel de probleme legate de alegeri să nu mai existe. Organizațiile au și ele vârste și Colegiul Medicilor ar trebui să fie deja la maturitate. Asta cred că va fi și una dintre cele mai mari provocări ale echipei Biroului Executiv, să analizeze ce s-a întâmplat și să creeze mecanismele prin care să nu mai ajungem iar în situația asta.

Este incredibil că o organizație de nivelul CMR a acceptat o modificare profundă a regulamentului de alegeri cu doar câteva luni înaintea alegerilor, în ședințe ale Consiliului Național făcute pe Zoom, unde nivelul de atenție și implicare în dezbateri este scăzut, mai ales pe o temă atât de aridă. Că a ignorat avertismentele membrilor mai atenți, mai experimentați. Sau că a acceptat în Comisia Electorală membri fără experiență în procesul de alegeri. Da, trebuie reformă, trebuie schimbări, trebuie și oameni noi, dar nu totul dintr-o dată și nu așa. Este rețeta garantată pentru haos. Și scandal. De care chiar și lumea medicală este sătulă.

Cele mai multe informații despre activitatea CMR sunt din păcate disponibile încă doar pe Facebook, nu și pe site sau prin newsletter și aplicație. Bănuiesc că este un proces de schimbare și în această zonă de comunicare și de transparență, proces care nu se poate întâmpla în doar câteva săptămâni într-o organizație atât de mare, cu atât de multă activitate curentă.

În Colegiul București am avut deja prima ședință a Consiliului Municipal, adică a celor 23 de medici aleși de cei peste 13000 de medici din București să conducă activitatea colegiului teritorial între ședințele anuale ale Adunării Generale. Următoarea ședință va fi peste două luni, undeva în luna ianuarie. Membrii consiliului si-au ales deja comisiile în care doresc să lucreze în acest mandat (vizibile din meniul Departamente, din păcate fără link direct încă) iar membrii Biroului Executiv se întâlnesc deja săptămânal să asigure activitatea curentă a colegiului, dintre ședințele Consiliului Municipal. Siteul a început să fie actualizat cu informații, deși mai este mult de lucru pentru a ajunge la transparența solicitată și dorită de foarte mulți medici din București și nu numai. Împreună, cu niște ore de muncă alocate săptămânal, cu respect și dorință de a face, le rezolvăm pe toate care se pot rezolva în patru ani de mandat. 4% din mandat deja a trecut.

Ca să nu rămân datoare nici cu gândurile despre critica adusă de jurnalista Carla Tănasie declarațiilor domnului în curând fost secretar de stat, viitor ministru, dar mai întâi deputat de Prahova, nu de Timiş, Alexandru Rogobete, cum am lăsat vorbă pe Facebook că voi face pe blog curând, și am tot amânat, scriu pe scurt.

Pentru că medicina evoluează într-un ritm incredibil, avem din ce în ce mai multe medicamente noi care par să dea rezultate pentru boli pe care nici nu visam vreodată că le vom încetini în evoluție sau chiar vindeca. Unele astfel de boli se numesc boli rare, pentru că sunt puține cazuri raportat la numărul de cazuri întâlnite în alte boli cronice. Și de aici toate problemele legate de lipsa interesului societății pentru tratarea lor, atunci când sunt găsite, diagnosticate. În general, societățile nu prea sunt interesate de problemele minorităților, fie ele și minorități medicale. Asta a fost pe scurt și dialogul dintre doamna Tănasie și domnul Rogobete.

Una din problemele acestor medicamente noi este că producătorii lor le vând la prețuri obscen de mari, cel mai recent astfel de medicament având în Statele Unite (unde oricum medicamentele sunt mai scumpe) un preț de 4,25 milioane de dolari. Pentru un singur pacient!

Dacă am face un calcul stupid de simplist, dacă am raporta la bugetul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate din România, de aproximativ 12 miliarde de dolari anul trecut, banii ar ajunge doar pentru medicamentele pentru 3000 de pacienți cu această boală. Atât. Fără să mai rămână nici un leu pentru spitale, alte medicamente, analize de sânge, CT, IRM, radiografii, ecografii, consultații la policlinică sau medici de familie. Nimic altceva. Sigur însă că nu calculăm așa. Cel mai probabil nici nu există în România 3000 de pacienți cu acea boală pentru care este salvator acel tratament. Dar, ca idee, pentru ce înseamnă niște cifre puse în context.

În urmă cu 2-3 ani, prețul unui alt medicament șoca toți specialiștii, atunci când extrem de strictul și chiar zgârcitul sistem britanic de sănătate, NHS, păzit de NICE, a acceptat să-l ofere gratuit pacienților, la prețul negociat cu producătorul de 1,79 milioane de lire sterline. Anul trecut, povestea de succes a primului copil tratat astfel în Marea Britanie ajungea în presă, fără să fie menționat însă și costul tratamentului.

Multora nu le place să vorbească despre bani în sănătate. Deși sănătate fără costuri, sau investiții, în funcție de cum pui problema, nu există.

Dacă dăm la o parte din discuție aceste medicamente de milioane, utile pentru un număr foarte mic de boli, boli întâlnite la un număr mic de pacienți (ceea ce nu le face însă nici pe boli lipsite de importanță și nu îi face nici pe pacienți lipsiți de importanță), tot avem sume imense din sacii cu bani limitați ai guvernelor care se duc pe un număr redus de medicamente noi.

Un exemplu este în acest articol din Statele Unite despre primele 10 medicamente, după costul total, pentru boli cronice. Nu am căutat date din țări europene. Probabil că există, multe în limbile fiecărei țări în parte. Pentru România nici măcar nu îmi bat capul să caut. Cine să adune astfel de date? Finanțat de cine? Și cine să îndrăznească să le publice transparent pe siteuri, unde să le poată găsi presa și orice parte interesată? Dar este suficient să ne uităm la bugetul CNAS din ultimii 20 de ani, să comparăm sumele de la an la an, și să adunăm în 2024 sumele pentru medicamente, să remarcăm că bugetul medicamentelor din programele naționale a depășit bugetul celorlalte medicamente, și să mai știm și că din bugetul spitalelor, tot de aici din tabelul cu bugetul CNAS, mare parte din bani se duc tot pe medicamentele consumate în spitale. Peste 50%, deci? Pe acolo.

Ca să închei, o sinteză bună a dezbaterii existente în multe țări deja a fost făcută de Euronews zilele trecute, pornind de la un studiu recent publicat în revista medicală Lancet. Ce impact au avut asupra sănătății populației, nu individuale, noile medicamente gratuite în Marea Britanie, în ultimii 20 de ani? La nivelul populației, s-au câștigat 3,75 de milioane de ani sănătoși de viață! Este un indicator folosit în sistemele de asigurări de sănătate, QALY. Dar dacă, s-au întrebat cercetătorii, banii alocați acelor medicamente noi și scumpe, ar fi fost alocați altor pacienți, pentru alte tratamente și servicii medicale, la nivel ipotetic ce rezultate ar fi fost? S-ar fi câștigat, ipotetic, 5 milioane de ani sănătoși de viață.

Studiul va fi analizat, lăudat, combătut de lumea medicală, asociațiile de pacienți, producătorii de medicamente. Se va compara cu alte studii. Or să apară alte studii. Acolo, la ei, în țările care își bat capul cu așa ceva.

În România, cred că nici măcar Euronews România nu se va chinui să traducă articolul și să-l pună pe site, neavând nici rubrică dedicată Sănătății. De altfel mai toată presa din România n-a căpătat secțiune dedicată Sănătății pe site decât după pandemie, anterior intrând la Social, Actualitate și altele. Și chiar și acum, în secțiunea respectivă, acolo unde există, citim mai degrabă despre efectul semințelor de chia și turmericului asupra sănătății sau vreun scandal decât orice altceva.

Ar fi de tot râsul să mă gândesc că vreo televiziune va invita specialiști din administrație (CNAS, ANMDMR, INSP, MS), lumea medicală (includ aici și specialiști români din străinătate în farmaco-economie), asociații de pacienți și chiar industrie farmaceutică să dezbată și comenteze această știre acum, sau această temă în următorii ani.

Timp în care bugetul medicamentelor va continua să acapareze bugetul Sănătății iar discursul public va continua să fie în termenii de la care pornisem, dialogul indirect Tănasie-Rogobete și atât.