Minciunile pe care le credem

Deși cel mai probabil mulți suntem conștienți de ele dar alegem să ignorăm ce știm

Experiența ultimilor aproximativ 10 ani, în care am urmărit constant scena politică, plus perioada septembrie-noiembrie 2021, când citeam câteva ore în fiecare zi toate siteurile de știri și opiniile online ale jurnaliștilor și experților, îmi spune că revenim acum la business as usual, adică circul politic în care fiecare se crede mai deștept decât celalalt, mai strateg, plus un concurs de măsurat bărbățiile între marii bărbați de stat ai României. O să tot fie pe la televizor în lunile următoare. Deja au început. Femeile din partide au fost bune de comunicatori așa, peste vară, în campanie, când oricum nu li s-a părut domnilor vicepreședinți și președinți că ar fi contat la ceva aparițiile la televizor. De acum contează fiecare apariție, fiecare vorbă aruncată în spațiul public și reacțiile. Pentru că așa se formează coalițiile și se guvernează România.

Elena Lasconi cel mai probabil nu va fi lăsată să candideze iar. Vajnicii bărbați care au ignorat-o când făcea minuni ca primar la Câmpulung, până le-au arătat sondajele că ar putea trage lista partidului la europarlamentare, probabil că deja încearcă să o convingă acum că este mai bine pentru partid și pentru țară să candideze altcineva. Nu neapărat cineva din USR.

Deși a atras 1,8 milione de voturi de una singură în primul tur, când mulți o catalogau drept proastă, țață, gospodină bună de mers la cratiță, nu să conducă o țară. Și nici partidul ei n-a făcut mare lucru să combată aceste porcării, deși există bani din subvenție cu care se pot combate meme și armate de troli iar într-o vreme partidul se lăuda cu acțiunile de combatere a violenței contra femeilor. Inclusiv cea verbală este violență.

În ultimele zile de campanie, Lasconi a reușit să obțină susținerea publică a multor lideri de opinie din România care în mod obișnuit s-au ferit de campaniile electorale. Cel mai frumos mi s-a părut mesajul scriitorului Marius Chivu.

Dintre liderii politici, Maia Sandu a venit în România, cu Emanuel Macron a vorbit prin apel video iar mulți alți lideri europeni i-au trimis mesaje video de susținere.

Sursa: Facebook Maia Sandu

Capacitatea Elenei Lasconi de a atrage electoratul din toate zonele în aceste luni este deci mult mai mare decât a altor candidați ai tuturor partidelor și independenți - a dovedit-o în primul tur - și cu atât mai mult a celor ai USR, dacă ne uităm la cele 0,7 milioane voturi pe care a reușit să le ia USR în alianță cu FD și PMP anul acesta la locale și europarlamentare.

Sau la cele 1,3 milioane de voturi pe care a reușit să le ia Dan Barna în 2019, într-o competiție cu opțiuni mult mai facile decât cele de anul acesta. Iar atacurile, linșajul la care a fost supusă Elena Lasconi în 2024 sunt mult peste ce a fost în 2019. Și încă n-am văzut nimic! Mă aștept ca în următoarele zile, dacă vor fi semne că nu se retrage din cursă, să devină totul mult mai rău. Că suntem groaznic de influențabili am dovedit-o deja.

Acordul politic pentru a o susține ca unic candidat s-a semnat deja, înainte de anularea alegerilor. Sigur că a fost conjunctural. Sigur că nu toată lumea din partide a fost de acord. Dar s-a semnat și nu ar trebui să uităm asta, când toate partidele vor veni cu nume noi de candidat propriu sau candidat unic.

Ieșirile presupus de una singură catalogate ca isterice, puerile, de țață care nu știe să piardă, cum au fost numite declarația de după anunțul CCR de anulare a alegerilor și scrisoarea către Trump, sunt, în mod evident, validate de cercul de încredere din jurul ei din partid. Nu a fost un vlog live stil Șoșoacă la cald pe Facebook, în care s-a filmat singură, nici o scrisoare compusă de Lasconi noaptea într-o Simple English de școală generală și pusă tot de ea pe Twitter. Cel puțin în opinia mea, urmărindu-i deja de câteva săptămâni campania, sunt semnele unei strategii și a unei adaptări continue a mesajelor la ceea ce cere piața electorală. Toată piața, nu doar cei care au votat-o deja. Feel the room, vorba aia. În fiecare oră, nici măcar în fiecare zi.

Nu mi se par greșeli strategice sau gafe cum încep să scrie unii după multe ore de tăcere și așteptare. Și înțeleg de ce Elena Lasconi, parțial și USR, fac asta.

Nu-i înțeleg pe cei care spun că declarația ei a fost în toate felurile de mai sus, însă declarația lui Dominic Fritz dată cu câteva ore mai târziu a fost foarte bună și arată ce comunicator bun este el. Gender bias, much? Au spus același lucru, în esență. Livrat altfel, cu mai multe zâmbete și spus mai rar la Fritz, încruntat și cu Dumnezeu la Lasconi, dar același lucru. Inclusiv când a fost întrebat de presă repetat despre critica adusă deciziei CCR de Lasconi, Dominic Fritz a spus că este de acord cu ea.

Toți cei care se dezic acum de ea, deși au susținut-o conjunctural sau cu încredere în ultimele săptămâni, poate vor avea ocazia să înțeleagă în lunile care urmează de ce gafele nu sunt deloc gafe. Cu condiția ca ea să rămână candidata proeuropeană, antisistem corupt și infiltrat pentru alegerile care urmează.

Dacă va fi dată la o parte, nu vom afla niciodată. Decât poate în vreo carte cu componentă memorialistică, ca cele ale lui Ghinea sau Clotilde Armand. Unde poate vom afla și că mai nimeni nu credea că intră în turul 2 și că de fapt partidul o vedea ca un candidat de sacrificiu, urmând să i se ceară demisia de onoare pe 25 noiembrie și partidul să-și reia traseul luminos cu un bărbat puternic la conducere. Nu m-ar deranja, doar că pot să aibă răbdare până după alegeri. Dacă Lasconi este aleasă președintele României, USR oricum va avea nevoie de un alt președinte de partid.

Problema majorității alegătorilor tradiționali din ultimii circa 10-15 ani ai PNL, apoi USR, poate mai recent și REPER, Forța Dreptei sau independenți și partide noi și mici dar cu valori pro-europene, este că se cred buricul Pământului și au senzația că un viitor președinte al țării își permite în campania electorală să le vorbească doar lor. Să ignore restul electoratului.

Și cer unor partide care nu mai ajung împreună la măcar 30% în Parlament să nu calce deloc în afara liniilor care trasează un pătrățel extrem de îngust al așa ziselor valori comune ale acestui electorat de dreapta al fostului PNL, fostului USR și restului partidelor mici. Al așteptărilor lor, de fapt. Nu știu dacă întrebăm un lot de 1000 de astfel de alegători care sunt valorile și unde se trag liniile dacă găsim răspunsuri comune.

Dacă acest electorat grozav, minunat, cult, educat ar fi așa cum se crede, ar reprezenta majoritatea, iar percepția sa asupra lumii ar fi realistă, partidul REPER intra în Parlament și nu cu 5.0% ci pe la vreo 15%, așa. Gestul lui Ludovic Orban ducea Forța Dreptei peste prag. USR se surprindea pe sine cu 20%. PNL, resuscitat de Bolojan, se ducea la 20%, peste PSD. Și acum făceau majoritatea parlamentară singuri și împlineau măcar o parte din așteptările de reformă și curățenie.

Am trăit și eu un pic într-o fantezie similară în zilele dinainte de 1 decembrie. După șocul din 25 noiembrie românii dezinteresați de alegeri n-aveau cum să lipsească și să voteze altfel, mă gândeam.

Mentalitatea de neam dată de Miorița și Balada Meșterului Manole ne-au adus însă aici.

Asta-i țara. Ăstea sunt vremurile. Aceștia sunt alegătorii. Chiar și fără influența rețelelor sociale, Rusiei, bisericilor diverse, a vecinilor și cercurilor sociale. Ce s-a întâmplat cu societatea în pandemie n-a fost decât o repetiție, care ar fi trebui să ne deschidă ochii și să genereze nevoia de acțiune în fiecare. Dar am rămas la stadiul de așteptat tătucul, Moș Crăciun pe cal alb, lasă să facă alții, iar noi să ne vedem de viață.

În concluzie, are România vreun candidat care vrea și poate să răspundă tuturor cerințelor unui electorat atât de divers, ca să poată trece liniștit de primul tur al viitoarelor alegeri, astfel încât al doilea tur să devină o formalitate? Altul decât Elena Lasconi? Unde a fost până acum? Dacă apar niște nume cunoscute în gând, revin la primele întrebări - vrea și poate? Nu merge cu hai că-l împingem și vedem ce o fi. Dacă este un nume relativ nou, va reuși să capete și notorietate și încredere, în contextul actual, ca să adune voturile necesare? În 3-4 luni? Și va rezista linșajului, inclusiv avalanșei de fake news, care vin la pachet cu o candidatură?

Apoi, pentru că asta este de fapt cel mai important, are acel candidat nou capacitatea să-i unească pe români în următorii cinci ani, astfel încât să nu ajungem iar aici în 2029?

Cum ziceam la început, experiența îmi spune că revenim acum la business as usual, adică circul politic în care fiecare se crede mai deștept decât celalalt, mai strateg, plus un concurs de măsurat bărbățiile între marii bărbați de stat ai României.

Până după alegerile parlamentare, când va decide domnul Iohannis să le organizeze, îmi propun să nu mă mai gândesc la politică. Deci să nu mai scriu despre politică.

Săptămânile acestea am mai văzut câteva piese de teatru foarte bune (Maria Callas, Punk Rock), revăzut Cel mai bun copil din lume (cred că trebuie revăzută anual, cum sunt cursurile de prim ajutor), Opera de trei parale a lui Gelu Colceag la TNB (dar tot mai bună mi se pare Opera… lui Răzvan Mazilu la Excelsior) și Mary Stuart la TNB (în regia lui Andrei Șerban, dar tot mai bună mi s-a părut cea de la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj). Filme și seriale bune - Moromeții 3 și The Diplomat.

Am citit mai mult depre alegeri și istorie online (interviurile Magdei Grădinaru, opiniile lui Hari Bucur-Marcu, investigațiile și opiniile jurnaliștilor Luiza Vasiliu, Victor Ilie și Emilia Șercan, analizele lui Alexandru Gussi) decât cărți (Recovery, Bucureștiul meu), dar plănuiesc să schimb procentele. Prea multe ore cu ecranele în față strică, și deja am multe ore la cabinet.

Spectacolul Divertis de la Sala Palatului m-a făcut să râd cum n-am mai râs de mult timp, și abia aștept să văd spectacolul complet nou, în lumina evenimentelor politice, din 26 ianuarie tot la Sala Palatului. S-au pus deja în vânzare biletele și la spectacolele din țară.

N-am uitat de articolele promise. Sper că până la sfârșitul săptămânii viitoare să le scriu.