Noua platformă a asigurărilor de sănătate
Parcă trebuia să fie gata până pe 30 iunie 2025. De când la finalul lui 2026?
Nu mai citesc știrile cu la fel de multă atenție, dar unele informații ajung la mine prin revolta pe care o provoacă printre colegii medici de familie cu care discut frecvent.
Așa am aflat că noul ministru al Sănătății, domnul Rogobete, spune că își va da demisia dacă noua Platformă Informatică a Asigurărilor de Sănătate (PIAS) nu va fi gata până la finalul anului 2026.
Promisiunile politicienilor nu mă mai interesează, dar ce mi-a atras atenția este termenul pentru noul PIAS.
Conform variantei inițiale a PNRR, care nu cred că s-a renegociat încă (iar dacă s-a renegociat, unde este publicată în mod transparent?), termenul limită pentru noul PIAS era finalul trimestrului 2 al anului 2025, care tocmai a trecut - 30 iunie 2025.
Jalonul țintă nr. 160, pe numele său “Noua PIAS (platforma informatică de asigurări de sănătate) este operațională”, promitea următoarele:
Descriere:
Se preconizează că noua PIAS (platforma informatică de asigurări de sănătate):
– va asigura un mediu prietenos și accesibil pentru utilizatori, inclusiv cei cu handicap;
– va îmbunătăți interconectarea și interoperabilitatea;
– va permite funcționalități noi (de exemplu digitalizarea unor documente conexe actului medical);
– va optimiza fluxurile de date, monitorizarea electronică a obiectivelor generale, a obiectivelor specifice, a activităților și a indicatorilor de performanță asumați la nivelul CNAS/CAS/furnizorului de servicii medicale.
Printre caracteristicile platformei se numără: actualizarea Sistemului informatic unic integrat (SIUI), a Sistemului național al cardului de asigurări sociale de sănătate (CEAS) și a Sistemului național de prescriere electronică (SIPE). Actualizarea vizează înlocuirea serverelor, rescrierea aplicațiilor acestora în tehnologii moderne, pregătite pentru cloud, și înlocuirea altor dispozitive informatice și de comunicații. SIUI conține module de validare online a serviciilor furnizate pentru decontarea fiecărui tip de furnizor (ambulatoriile de specialitate, spitalele, medicii specialiști, medicii de familie, farmaciile, furnizorii de dispozitive medicale).
Indicatori implementare: PIAS (platforma informatică de asigurări de sănătate) este operațională.
Responsabil: Ministerul Sănătății.
Cine a fost responsabil în Ministerul Sănătății de tot PNRR, de prin februarie 2023 până prin decembrie 2024? Același acum ministru Alexandru Rogobte, pe atunci doar secretar de stat responsabil cu PNRR (și Banca Mondiala, și BEI, și OMS, și toți banii externi folosiți de Ministerul Sănătății).
Ce făcea Ministerul Sănătății prin februarie 2024? Aproba finanțarea de 100 de milioane de euro pentru noul PIAS și cumva făcea să pară că este treaba CNAS iar termenul ar fi trimestrul 3 2025, nu trimestrul 2.
Eram atunci în mijlocul unui nou scandal din cauza nefuncționării PIAS.
Ce făceam eu un an mai târziu, prin februarie 2025? Întrebam CNAS - greșeala mea că nu și Ministerul Sănătății - care este stadiul proiectului. Am scris aici:
CNAS mi-a răspuns după vreo trei săptămâni.
Am răspuns și eu răspunsului CNAS.
Buna ziua,
Din pacate raspunsul furnizat nu raspunde intrebarilor din cererea mea de informatii.
Va rog sa revedeti punctele din cererea mea si sa raspundeti conform.
Adresa transmisa nu contine raspunsul la punctul 5, stadiul proiectului SIGMA SMART. Nu am solicitat informatii in general despre digitalizare.
De asemenea pe paginile mentionate la punctul 4 nu se afla informatii detaliate despre proiecte, ori, asa cum bine stiti, proiectele cu fonduri europene trebuie sa aiba sectiune/site propriu cu informatii detaliate despre proiect. Inclusiv documentele mentionate in adresa dvs. la punctele 2 si 3, care trebuie sa fie publice.
Cu stima,
Dr. Raluca Zoitanu
Și dialogul s-a oprit aici.
Înainte de avioanele cu SMS-uri pentru validarea consultațiilor, poate că ministrul Rogobete și toți cei implicați în implementarea PNRR și refacerea PIAS ar trebui să răspundă măcar la întrebările de mai sus și să se asigure că Ministerul Sănătății nu ratează iar termenul de finalizare și nu pierde banii. 100 de milioane de euro, cel puțin.
Pentru că nu este la fel pentru mine și pacienții mei, contribuabili, dacă digitalizarea se face din bani gratis, de la Uniunea Europeană, sau din bani împrumutați și plătiți înapoi cu dobandă din banii noștri către Banca Europeană de Investiții sau cine va mai împrumuta România peste 2 ani.