Unde sunt medicii tineri?

Cei pierduți sau pe care nu-i găsește președintele Colegiului Medicilor

Aproape nu mă mai uit deloc la televizor, nu mai intru pe Facebook decât ca să-mi scriu o parte din gânduri acolo și să răspund la comentarii, iar de doomscrolling pe siteurile de știri încerc să stau cât mai departe. Ziua are 24 de ore pentru toată lumea iar activitățile menționate ocupă mult prea multe ore dintr-o zi, inutil. Știrile și evenimentele importante ajung la mine oricum, fie că prind o frântură de știri la un radio sau pe un televizor apărute în drum sau văd în feed ultimul scandal care a rupt internetul românesc în două când intru să răspund la un comentariu.

Ce caut activ totuși pe siteurile de știri câteodată sunt declarațiile sau luările de poziție ale unor personalități din lumea medicală, fiind domeniul cel mai apropiat mie. Uneori doar ca să văd ce preocupări mai există pe agenda lor. Alteori să văd dacă au reacționat la ceva ce cerea o reacție.

Așa am dat săptămâna trecută peste mirarea președintelui Colegiului Medicilor din România despre absența medicilor tineri din Colegiu. Mai exact a absolvenților de medicină, dar eu o să folosesc în sens mai larg mirarea domnului profesor Coriu. Care nici nu este nouă. Își punea public aceleași întrebări și în anul 2022.

Strict juridic, absolvenții facultăților de Medicină nu au obligația să se înscrie în Colegiul Medicilor după absolvire. Dacă îi întrebi pe mulți, vor spune că absolvenții și chiar și medicii rezidenți nici nu sunt medici, de fapt. Abia regele specialist ar putea fi considerat medic și eligibil să devină membru în Colegiul Medicilor.

De altfel și siteul Colegiului Medicilor din România induce destul de multă confuzie, pentru că în meniul de Info Nemembri prima informație este despre medicii rezidenți, iar în meniul de Info Membri la înscriere în CMR apare repetat textul de la pagina despre medicii rezidenți. Și textul spune că

În baza legislației în vigoare înscrierea în Colegiul Medicilor din România este obligatorie pentru toți medicii, inclusiv medicii rezidenți.

Obligația nu este însă același lucru cu dreptul de a se înscrie în Colegiu.

Absolvenții de medicină au dreptul să se înscrie în Colegiul Medicilor, chiar dacă nu sunt încă medici rezidenți.

Internetul este plin și de exemple despre locurile de muncă pe care poți să le ai ca absolvent de medicină, dar nu încă medic rezident, fie că vrei să lucrezi cu pacienți, ca medic cu competențe limitate, sau orice altceva. Iar uneori se mai implică și avocații, pentru că în România legislația și aplicarea ei nu sunt niciodată simple.

De ce s-ar înscrie însă absolvenții în Colegiu?

Unii o fac pentru a primi certificatul profesional curent dacă vor să plece din țară, adică o hârtie oficială similară cazierului, care dovedește că ai toate drepturile de a profesa medicina în țara în care ești membru al Colegiului. Dar nu este chiar esențială, pentru că deja multe țări au observat că absolvenții români pleacă imediat după facultate. Pot arăta diploma de licență și o hârtie de la Ministerul Sănătății. Iar dacă vreo țară insistă, pentru că acolo nu înțelege nimeni cum să fii absolvent de medicină dar nemembru în Colegiul Medicilor, CMR emite și adrese de nemembru.

Alți medici tineri, absolvenți sau medici rezidenți, se înscriu strict pentru că altfel nu pot lucra ca medici în România. Nici cu contract de muncă, nici cu contract de colaborare pe PFA/PFI sau SRL. Peste tot li se cere certificatul de membru în Colegiul Medicilor și avizul anual de liberă practică. Deci dincolo de obligația din lege de a se înscrie în Colegiu, ar trebui să îi oblige și spitalele angajatoare din prima zi când își duc dosarul de angajare ca medici rezidenți. Nu știu dacă acum se întâmplă asta. Bănuiesc că nu, pentru că altfel nu ar scrie pe site în atâtea locuri că medicii rezidenți sunt obligați să se înscrie în Colegiul Medicilor.

În fine, abia medicii specialiști sunt cei care își conștientizează și dreptul și obligația de a se înscrie în Colegiul Medicilor. Și ei reprezintă, de fapt, cei mai mulți medici din Colegiu. Bănuiesc că 80-90%, deși din cei 59.000 de membri CMR actuali măcar 20-30.000 ar trebui să fie medici rezidenți, dacă toți ar fi membri. Nu am găsit nicăieri transparent astfel de statistici, nici la Ministerul Sănătății și nici la CMR pe site. Îmi amintesc că am văzut câte ceva prin prezentări PowerPoint pe la diverse evenimente dar cam atât.

Poate că absolvenții și medicii rezidenți s-ar înscrie totuși în Colegiul Medicilor dacă ar considera Colegiul o organizație relevantă pentru nevoile lor.

Doar că mă uit acum la ceea ce se întâmplă la alegerile pentru Colegiul Medicilor și încerc să mă pun în papucii mei din urmă cu 10-15 ani. Sau mă uit la încercările finalizate cu dezamăgire ale medicilor rezidenți de acum de a sprijini CMR, chiar fără funcții în conducere, și chiar de a fi aleși anul acesta.

Eu m-am înscris în Colegiul Medicilor din Municipiul București în primul sau al doilea an de rezidențiat, pentru că nici pe vremea aceea nu era prea clar dacă trebuie sau nu să ne înscriem. Și am făcut-o mai mult din cauza unui mit și a unei intenții vagi de a pleca la un moment dat din țară. Mitul spunea că în străinătate ți se pun întrebări, de ce nu te-ai înscris imediat după ce ai terminat facultatea și cum ai lucrat ca rezident dacă nu erai membru.

De implicat în viața colegiului nici nu mi-am pus problema. Era pe atunci un old boys club, atât național cât și local, cu medici-femei mai degrabă tolerate decât considerate egale. Mă bucur că asta s-a schimbat în Colegiul București deja de doua mandate, deci nu este un accident sau o întâmplare că avem paritate de gen. Poate ia lecții și Colegiul național.

M-am implicat însă în organizațiile medicilor de familie, unde am avut noroc pe vremea aceea să dau de câțiva lideri luminați inclusiv la nivel național, în Societatea Națională de Medicina Familiei. Fără dr. Rodica Tănăsescu și dr. Sandra Alexiu probabil că nu aș fi avut cum să construiesc tot ce am reușit în SNMF și apoi mai departe. Și nici nu sunt sigură că aș fi rămas să profesez în România. Poate aș fi avut și eu un drum similar cu al Dariei sau al Alinei, despre care scriam zilele trecute.

Ce am învățat de la Rodica Tănăsescu este că nu trebuie să te temi să spui oricui dintr-o poziție de putere că greșește, că nu face bine ce face, indiferent dacă sunt șăfi prin organizațiile medicale sau prin administrația centrală. Le-a zis tot ce aveau medicii de familie de zis și unor prim-miniștri. Unii poate chiar nu știu. Alții nu vor să știe. Cei mai mulți se prefac că nu știu. Dar asta nu trebuie să te oprească. Transparența și curajul nu dăunează nimănui bine intenționat, ba din contră. Și oricât vor încerca unii să te înlăture, să te blocheze, să nu te valideze, soluții există întotdeauna.

Sper ca furtuna de la alegerile Colegiului Medicilor să se stingă prin explicațiile oferite de Comisia Electorală Centrală în timpul rezonabil care era ieri sau azi până la prânz, ca să poată respecta toate Colegiile Electorale Teritoriale termenele din calendar. Nici până acum, când scriu asta, nu am primit nici un răspuns și nu am găsit nici o explicație pe pagina Colegiului Medicilor din România.

Nu este atât de complicat să organizezi niște alegeri într-o organizație de medici care să nu se transforme în circ. Atâtea alte conduceri ale CMR au reușit să o facă în trecut.