"V-am auzit la radio!"
Sau cum știi că este grav ce se întâmplă cu medicina de familie, dacă și eu am început să vorbesc iar cu presa. Iar în final, un pic despre ipocrizie!
De când m-am lăsat de “sindicalisme” la începutul anului trecut, am refuzat și invitațiile presei pentru interviuri, declarații, reacții, intervenții și tot ce mai cere presa.
Nediscriminatoriu, indiferent dacă invitația a venit de la TVR și radiourile publice, PRO TV, Digi24, Antena 1, Prima TV, B1 TV, Kanal D, Europa FM și RFI sau Antena 3 și Realitatea Plus - sau cum îi mai zice acum televiziunii lui Ghiță - ca să menționez tot spectrul media.
Sau de la presa scrisă, unde am discutat des în anii de mandat ca președinte FNPMF, adică patronatul național al medicilor de familie, cu Hotnews, PressOne și Europa Liberă, uneori și cu Libertatea sau Economica.net, cu Sorana de la Decât o Revistă și apoi Foaia de Observație.
Sper că n-am uitat pe cineva dintre cei cu care chiar am vorbit de multe ori, pentru că altfel declarații am oferit chiar tuturor celor care mi-au cerut, mai ales în anii de pandemie. Inclusiv presei locale din mai toată țara, câtorva jurnaliști din presa internațională, sau nișelor media ca Medika TV, Radio Trinitas și Speranța TV. Ba într-o încercare de a combate curentul antivaxx în vârful pandemiei am acceptat și o invitație la o emisiune online a Adrianei Bahmuțeanu.
Mie nu a ajuns să-mi spună mama “te aud și văd mai des la radio și tv decât în realitate”, cum i-a spus mama unei alte colege medic de familie și fost președinte al Societății Naționale de Medicina Familiei, dr. Rodica Tănăsescu. Dar nici departe nu am fost!
Nu vreau să mă laud, doar să arăt câtă expunere media poate să aibă un medic de familie care conduce o organizație națională a medicilor de familie. Ce voce poate să aibă, dacă își asumă acest lucru.
Pentru presă este interesant ce au de spus medicii, în general, și medicii de familie, în mod particular, dacă ne gândim și la educația unui medic dar și la contactul pe care îl are un medic cu toată populația. Vrei să știi care este pulsul poporului? Întreabă un medic! Și nu doar despre efectul ciclonului polar, schimbării orei sau aerului condiționat în timpul caniculei asupra stării de sănătate, ci despre tot ce contează în Sănătate. Chiar și lucrurile plictisitoare sau greu de explicat prin click-bait, cum sunt politicile de sănătate publică și modul de finanțare a sistemului de asigurări sociale de sănătate.
Cât am fost președinte de patronat și am vorbit cu presa am redirecționat întrebările despre boli și tratamente, prevenție și ce mai ținea de dimensiunea profesională colegilor din asociațiile și societățile profesionale. În general din Societatea Națională de Medicina Familiei, dar și colegilor din asociațiile locale sau mai de nișă, ca cea de educație pediatrică pentru medicina de familie sau cea de medicină rurală.
Am explicat jurnaliștilor că fiind de la patronat eu aleg să vorbesc doar despre partea patronală - bani, contracte, cabinete, condiții de muncă, angajați, taxe și impozite, decidenți politici care ne încurcă sau ne ajută să ne îngrijim pacienții. Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Ministerul Sănătății, Finanțelor, uneori al Fondurilor Europene sau Dezvoltării și Administrației Locale. Guvern în ansamblu. Parlament. Cei care trebuie să stea la masa dialogului social cu… patronatele! Și sindicatele.
Pentru că în capul meu - și uneori cred că suntem o minoritate care avem asta în cap - lucrurile sunt foarte clare și bine definite.
Legile sunt aproximativ la fel de clare.
Asociațiile (societățile) tip ONG sunt cu profesia, deci parafa de medic, pe care nu o aplici pe toate gardurile. Doar pe documente medicale.
Patronatele (federații, uniuni) înființate în baza legii dialogului social sunt cu banii, și erau și cu ștampila (!) cabinetului pe care o aplicam pe contracte și sesizări, reclamații, cereri. Notificări de încetare de contract. Până a dispărut ștampila și a rămas doar semnătura reprezentantului legal al cabinetului și numele în clar. Nu se aplică în medicina de familie, noi fiind încă majoritar liber profesioniști și patroni, nu angajați, dar tot aici intră și sindicatele. Bani, condiții de muncă, contract colectiv de muncă, drepturile medicilor.
Colegiile sunt înființate în baza Legii Sănătății și reglementează profesia, dau dreptul de practică medicală, apără pacienții de vraci și impostori. Nu sunt sindicate, nici patronate, deși, în mod straniu, legea le dă dreptul să negocieze contractul-cadru din sistemul de asigurări de sănătate.
Acum, dacă am ales să nu mai reprezint nici o organizație, am rămas doar medic de familie și vorbesc cu cine vreau, despre ce vreau, fără să mai fac tot triajul ăsta rapid în cap zilnic după “bună ziua” și invitația jurnalistului la dialog.
Tot anul 2023 n-am mai vrut să vorbesc nici la radio, nici la televizor, nici în presa scrisă. Am început să-mi scriu aici gândurile mai complexe, am continuat să scriu pe Facebook gândurile mai simple, câteodata mai des, câteodată mai rar. De vreo două, trei ori mi-a preluat câte un jurnalist ce am scris pe Facebook fără să mă întrebe. N-am dezvoltat subiectul, chiar dacă mi-au solicitat alți jurnaliști ulterior. Și le mulțumesc tuturor că m-au înțeles și continuă să mă înțeleagă și să-mi respecte deciziile. O știre este o știre, dar nu trebuie să o comentez tot eu neapărat, chiar dacă eu am "dat-o”, de cele mai multe ori involuntar. Medicina de familie are mulți reprezentanți prin organizațiile sale. Și ei trebuie să fie vocile colegilor medici, cât timp aleg să rămână în poziția de reprezentanți.
Am făcut introducerea asta, cam lungă, gândindu-mă la trei lucruri zilele astea.
1. De când cu tăierea bugetului medicinei de familie, din ambulator și al stomatologiei, am ales să răspund iar presei pe tema finanțării. Temporar. Ca atunci când corabia este amenințată și toată lumea știe că trebuie să vină pe punte și să se implice până trece primejdia. Și sper să treacă și să nu mai ajungem iar în situația asta.
Chiar cred că luptăm acum pentru supraviețuirea specialității și trebuie să ne mobilizăm. Nu am scris nici săptămâna trecută doar așa, să nu se piardă o poveste sau pentru puțin dramatism. Miercurea trecută, la protestul din fața Casei Naționale de Asigurări de Sănătate din București, m-am plimbat printre colegi căutând medici de familie tineri. Sub 40 de ani. Nu am găsit decât medici tineri de alte specialități din ambulatoriu. Spune ceva asta, nu?
2. Am zis de “sindicalisme” la început și am detaliat rolul fiecărui tip de organizație ulterior pentru că în conferința de presă a Colegiului Medicilor din România de săptămâna trecută l-am auzit pe domnul prof. univ dr. Coriu, președintele CMR, precizând “noi suntem organizație profesională, noi nu avem activitate sindicală”.
Discuția era despre proteste și presa întreba dacă vor continua protestele.
Cred că este foarte bine ca toți medicii să înțeleagă care este rolul fiecărei organizații, de ce avem nevoie de ele, pe cine alegem în conducerea lor să ne reprezinte și când și cum cerem socoteală aleșilor noștri. Și nu doar din organizații. Este valabil și în societate, când medicii merg și votează niște oameni să administreze orașul, județul, țara, să legifereze în Parlament, să reglementeze la nivel de Guvern și altele. Să stabilească bugete în Palatul Victoria, între oameni tehnici, nu la loc de taină, în weekend, între oameni politici. Să voteze bugete apoi în Parlament conform principiilor democrației, cu amendamente, cu dezbateri, conform nevoilor și voinței poporului, nu așa cum s-au înțeles partidele care au majoritatea, în urletele și circul opoziției.
Ce votăm, aia avem.
3. Noile reguli pentru rețetele mai stricte pentru antibiotice m-au determinat nu doar să-l laud pe ministrul Rafila, ba chiar să-i iau apărarea cum nu cred că am mai făcut-o până acum. Parcă nici când a dat vaccinuri compensate adulților și copiilor nedreptățiți până acum de statul român n-am fost atât de vehementă pro-Rafila. Am și câte ceva de criticat pentru modul cum a fost lansat ordinul de echipa de comunicare a Ministerului Sănătății, dar nu prea mult. Ce pot reproșa ministerului în cazul acesta (și doar în cazul acesta!) este că nu s-a gândit cum vor fi percepute de presă și de public “noile” reguli.
Medicii și farmaciștii trebuiau să știe de mai bine de o lună că apar reguli “noi”, pentru că atât Colegiul Medicilor din România cât și Colegiul Farmaciștilor din România au trimis propuneri și au participat la dezbaterea publică organizată de minister când ordinul încă se scria împreună cu Colegiile. Sunt un pic răutăcioasă dar și unii și alții par să fi fost mai preocupați de “sindicalisme” decât de activitatea profesională în ultima perioadă.
Pun ghilimele referitor la noutatea regulilor pentru că nu sunt prea multe noutăți, de fapt.
Rețeta pentru antibiotic care trebuie adusă și păstrată fizic, pe hârtie în farmacie există de când lumea. Sau măcar de când au fost reglementate antibioticele în statele civilizate. Formularul de rețetă “simplă” - tot ceva ce avem de peste 50 de ani.
Doza de urgență pentru o zi, două, trei sau șapte, cum considera fiecare farmacist și rezista sau nu insistențele omului din fața sa, există tot de când lumea.
Trasabilitatea este o chestiune de bun simț profesional. Să notezi în fișa pacientului tot ce faci și zici. Cu număr de registru, nume și prenume pacient, vârstă sau data nașterii sau CNP - în funcție de câți pacienți Ion Popescu de 50 de ani ai. Să nu dai consultații la telefon sau pe stradă, la coafor, la coadă la taxe și impozite unor oameni care nu-s pacienții tăi și în nici un caz să nu le dai o hârtie cu o denumire de antibiotic și o parafă, eventual o poză pe Whatsapp - tot o chestiune de bun simț profesional. Ba chiar și de deontologie, dar iar zic de Colegiu.
Singurele noutăți sunt, de fapt, seria și numărul scrise pe rețeta simplă. Utile tot pentru trasabilitate. Declarația pacientului și justificarea scrisă a farmacistului când eliberează doza de urgență. Și raportarea datelor de pe aceste rețete de antibiotic zilnic la Ministerul Sănătății. Aici cred că era bine ca farmaciștii să fie plătiți pentru acest serviciu destul de cronofag. Ori de Direcțiile de Sănătate Publică, ori de pacienți. Dar atâta s-a putut în etapa asta. Poate renegociază ulterior. Până la urmă nici medicii de familie sau din ambulatoriul de specialitate, nici farmaciștii n-au fost plătiți pentru toate valurile de digitalizare și raportare introduse în activitatea zilnică din anul 1999 încoace. Dar ăsta nu e un argument. Fiecare negociază la vremea lui cum poate. Și toate trebuie să aibă un început.
În fine, dincolo de discuțiile pe marginea acestui ordin, sunt extrem de dezamăgită că nu aud vocea medicilor și farmaciștilor reprezentativi din conducerile organizațiilor profesionale (asociații, societăți și colegii), ba chiar și a pacienților din organizațiile de pacienți. Am văzut astăzi un singur comunicat de presă, din care nu înțeleg dacă Ministerul Sănătății a făcut bine sau a făcut rău cu ordinul ăsta.
Unde sunt medicii infecționiști, epidemiologii, microbiologii, medicii de sănătate publică? Societățile lor profesionale nu au nimic de zis? Nu li se pare o decizie bună a ministerului să facă un pic de ordine în satul fără câini?
Unde sunt medicii pediatri, pneumologi, gastroenterologi, ba chiar colegii mei medici de familie? Societățile profesionale - hello? Gata, doar când este despre bani dăm comunicate de presă? Doar cu huo știm? Cu bravo nu știm, n-avem în vocabular?
Dar farmaciștii, disperați și ei în discuțiile private și pe la conferințe de consumul de antibiotice din România? Nimeni, nimic? Ne pierdem în detalii acum, că trebuia o virgulă mai încolo și un articol cu încă o literă dincolo, că ordinul nu-i complet și ministerul a comunicat prost cu publicul și presa?
Totuși, pacienții? Indiferent cât critică unii medici și farmaciști autoritățile pe tema asta, totuși măcar pacienții ar trebui să știe că ordinul acesta este în beneficiul lor, al sănătății populației, al accesului la antibiotice care își păstrează eficacitatea atunci când ajungi să ai nevoie de ele. În noiembrie sunt sigură că mai toate organizațiile de pacienți au fost prezente alături de medici, farmaciști și autorități la mese rotunde și evenimente cu ocazia Săptămânii Mondiale a Conștientizării Rezistenței la Antimicrobiene și Zilei Europene a Informării despre Antibiotice. Acum Ministerul Sănătății chiar a făcut ceva, concret, pe subiectul acesta. Și a ieșit cu scandal, firesc, pentru că prea puțin ne plac regulile în România.
România, țara care în 2021 a fost pe locul 1 la consumul de antibiotice, la mare distanță de media europeană.
În 2022 a căzut pe locul 2, dar nu pentru că a scăzut consumul - este chiar mai mare! - ci pentru că a crescut într-un an cât alții în 10 în Grecia. Și tot nu știu de unde a scos-o domnul Andrei Baciu anul trecut că România este pe locul 3, de a preluat-o o parte din presă fără să verifice.
Ca să închei în nota de început, vorbesc în seara asta la Radio București FM la ora 22:00 cu Mihaela Arion despre mare parte din gândurile de aici.